20140528

Verde ... Dictionar de VIN

VERDE: termen de obicei negativ, desemneaza vinuri cu arome intens vegetale, inclusiv de ardei gras necopt sau ierburi amare.
Vinurile astfel calificate sunt produse indeobste din struguri insuficient copti.
A nu se confunda cu Vinho Verde - vinuri usoare, de vara, din nordul Portugaliei, si nici cu taninurile verzi. 

Sursa: Caietul Somelierului - Sergiu Mihail Nedelea
Foto: 1 

20140526

Vinul si dioxidul de sulf



Dioxidul de sulf (sulfiti) este unul dintre cele mai importante elemente in ecuatia facerii vinului. Este un compus format din sulf si oxigen, care apare in mod natural in cantitati foarte mici si in timpul fermentatiei alcoolice.
Consumatorii sunt speriati de prezenta acestuia in vin, dar vinificatorii il folosesc si nu ascund acest lucru.
Dioxidul de sulf este folosit inca de pe vremea romanilor. El este aidoma unui medicament minune. Joaca rolul de antibacterian prevenind transformarea vinului in otet si de antioxidant, impiedicand imbatranirea rapida. Orice medicament are insa si contraindicatii, atunci cand se administreaza incorect sau in exces.