20131224

În Ajunul Crăciunului - datini și credințe mărunte (I)

In Ajunul Craciunului - datini si credinte marunte (I)
Prin județul Romanați, în seara de 23-24 decemvrie, flăcăii se duc pe la familiile cari au fete mari și le urează noroc și fericire la măritiș.

Spre Ajunul Crăciunului, este bine ca muncitorii de câmp să se gândească la popușoi, ca să-i viseze peste noapte. Cum îi vor visa așa vor fi popușoii peste an.

Pentru Ajunul Crăciunului, gospodarii își strâng de prin sat toate

20131223

Zilele Crăciunului - datini și credințe mărunte (I)

În apa în care te speli la Craciun, să pui o nucă, ca să fii sănătos "ca nuca" peste an, sau bani, ca să fii bănos.

Prin unele părți din jud. Tecuci, în întâia zi de Crăciun, dis-de-dimineață, femeile fac leșie în care se lau toți ai casei, crezând că dacă fac astfel nu vor face păduchi peste vară.
Alte femei coasă, se fac că coasă, împungând cu acul, "o dată, de două ori, că așa-i bine".

20131222

Babeasca, Rara, Cracana, Crangana


Babeasca neagra este un vechi soi romanesc de struguri raspandit in prezent in plantatiile viticole din sudul Moldovei, in podgoriile Odobesti, Cotesti, Panciu, precum si in judetele Galati (podgoria Nicoresti) si Vrancea. De o solida reputatie se bucura vinul de Babeasca neagra produs in podgoria Nicoresti din Moldova, care se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine.
Sub numele de Rara neagra este o componenta importanta in cupajul celui mai faimos vin de PurcariNegru de Purcari.

20131218

18 decembrie - Sf Modest

Sf Modest, ce se serbează în ziua de 18 decemvrie, - de altfel în această zi se cinstesc Sf Sebastian și Zoie, - e prăznuit pentru boale la vite și paza lor; pentru aceasta, oamenii, aduc pe popă acasă, se roagă lui Dumnezeu în genunchi și fac agheasmă; pe urmă preotul iese și stropește cu agheasmă ograda, ocolul și toate vitele, rugându-se lui Dumnezeu ca să le ferească de boale; după aceea, strâng agheasma rămasă și din când în când stropesc vitele ori le-o dau în tărâțe.

Sărbătorile la români - Tudor Pamfile

viata-sfantul-ierarh-modest-patriarhul-ierusalimului

20131216

30 noiembrie - Sf Andrei



Icoană pe lemn, Apostolul Andrei, Copyright: Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti - BUCUREŞTI
Întâi chematului i se mai spune pescarul care, cu dorinţa de a învăţa şi de a înţelege mai multe, a lăsat barca şi năvodul şi a intrat ca ucenic la Ioan Botezătorul, din vorbele căruia s-a hrănit şi şi-a curăţat sufletul. Când Ioan a depus mărturie pentru Hristos, spunând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatele lumii”, Andrei a fost primul care L-a urmat pe Mântuitor, aducându-l cu sine şi pe fratele lui, Petru, pentru a deveni amândoi “pescari de oameni”.

A fost lângă Mântuitor în toate zilele Lui, de la primele minuni şi până la Înviere. Când apostolii s-au strâns şi au aruncat sorţii pentru a şti ce parte de

21 mai - Sfintii Imparati Constantin si Elena

 Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pictor Petru, secolul XIX, Oltenia de sub munte
In anul Domnului 293, generalul roman Chlorus, sfătuit de împăratul Diocleţian, divorţa de Flavia Iulia Helena, o creştină născută în Bitinia, pământul pe care se săvârşise lucrarea Sfântului Andrei. Ani mai târziu, Constantin, moştenitor al împărăţiei lui Constantiu Chlorus, avea să se pogoare cu armata asupra necinstei şi desfrânării din Roma, stăpânită atunci de 
Maxenţiu, fiul lui Maximian.

Văzând Dumnezeu curăţenia lui Constantin, i s-a arătat acestuia în plină zi, descoperind semnul crucii scris cu stele pe cer, alături de cuvintele “hoc signum vinces”  “prin acest semn vei birui”, după care Hristos i s-a arătat în vis, cerându-i să poarte semnul crucii în bătălie. Constantin a pus să se scrie semnul crucii pe toate steagurile şi săbiile armatei lui şi l-a învins pe Maxenţiu, care

Sarbatoarea Caloianului - motiv de celebrare pentru Crama Oprisor


Caloian - vinuri Crama Oprisor
Caloianul este un ritual precreştin de invocare a ploii, cu o vechime de cel puţin cinci milenii. 

Caloiene, Iene,/ Du-te-n cer şi cere/ Să deschiză porţile,/ Să sloboadă ploile,/ Să curgă şi gârlele,/ Zilele şi nopţile,/ Ca să crească grânele!

Caloianul spune tot despre disperarea care împinge comunitatea la sacrificiu -  se trimite un suflet să le ceară zeilor ploaie - spune tot despre seninătatea celui care acceptă să fie dat pierzării pentru a-şi ajuta semenii.
Sacrificiul încetează să mai fie activ şi devine simbolic încă de dinaintea vremilor noi, creştine.

20131213

Regiunea viticolă a dealurilor Munteniei şi Olteniei (a III-a) - zona CI şi CII

Această zonă se întinde de la vest la est de-a lungul Subcarpaţilor Meridionali incluzând sud-vestul Olteniei, podgoriile Severinului, podgoria Segarcei, podişul Getic, terasele Oltului, dealurile piemontane ale Argeşului și ultimele ramificaţii ale Subcarpaţiilor de Curbură reprezentați de dealurile Buzăului.
Regiunea viticolă a dealurilor Munteniei şi Olteniei (a III-a) - zona CI şi CII
Regiunea viticolă a dealurilor Munteniei şi Olteniei include 9 podgorii: Mehedinţi, Banu Mărăcine, Segarcea, Sâmbureşti, Drăgăşani, Ștefăneşti, Dealu Mare, Cernătești și Pietroasele.
În funcţie de favorabilitatea pedo-climatică podgoriile din această regiune sunt clasificate destul de subiectiv, în special din punct de vedere al microclimatelor zonale, astfel:

Dealurile - mitologia poporului roman

De obicei, despre ridicarea dealurilor cu lăsarea văilor, legendele ne spun că Dumnezeu, croind pământul mai mare decât cerul și neîncăpând astfel fața lumii sub bolta lăcașului dumnezeiesc, s-a văzut silit s-o mai strângă, s-o mai grămădească, s-o mai înghesuie, producând astfel acele încrețituri care sunt munții și dealurile, cu văile dintre ei.

20131212

12 decembrie - Sărbătoarea Sf. Spiridon, făcătorul de minuni

12 decembrie - Sarbatoarea Sf. Spiridon, facatorul de minuni
"Ziua de Sf Spiridon, 12 decemvrie, se serbează pretutindeni. Prin Oltenia se ține mai ales de femei, crezând că-i "greu de lovituri"".

Despre faptele Sf Spiridon se aude o legenda " ... prin Bucovina ... Sf Spiridon a luat o cărămidă și a strâns-o în mână. Din cărămidă, focul s-a ridicat in sus, apa a căzut și lutul a rămas în mâna sfântului. 
De la această minune a Sf Spiridon a rămas crucea.
- Aceasta-i crucea! Nu-i așa cum ziceti voi, numai "în numele Tatălui, al Fiului", ci așa: în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului duh, amin!
Și rostind aceste cuvinte, sfântul și-a unit cele trei degete și și-a făcut semnul crucii."


20131211

Ce este vinul - de Pastorel Teodoreanu

Să procedăm metodic. 
Deci și mai întâi ce este vinul?
Îl definesc: singura ființă în stare lichida.
De ce?

Pentru că se bucură de aproape toate atributele ființei vii: se naște, trăiește și moare. E drept că nu se reproduce (și e păcat); dar fermenții care îi dau viață îndeplinesc și această condiție organică.

Când alcoolul dintr-un vin depășește un anumit număr de grad (cam între 15 și 16), fermenții sînt uciși și vinul e altceva decât ceea ce trebuie să fie. Acest amănunt e total ignorat de majoritatea producătorilor noștri de zamă de struguri și de mai toți traficanții de butoaie și sticle en gros și en detail.

Oda sarmalei - Pastorel Teodoreanu


Oda Sarmalei - Pastorel Teodoreanu
Cum s-ar defini sarmaua?
Vis inaripat al verzei ce-l avu cat a durat
somnul lung metamorfozic in butoiul de murat...

Potpuriu de porc si vaca, simfonia tocaturii,
imn de lauda mancarii, inaltat in cerul gurii.

O cocheta care-si scalda trupu-n sos si in smantana
si se-nfasoara in varza ca in valuri de cadana.

20131210

2013 - Romania are cea mai spectaculoasa redresare a productiei de vin, la nivel mondial


2013 - Romania - cea mai spectaculoasa redresare a productiei de vin, la nivel mondial
Amatorii de vin nu au motive de ingrijorare. 
Potrivit specialistilor, in pofida diminuarii suprafetelor cultivate cu vita de vie, productia mondiala de vin a crescut in 2013, iar Romania consemneaza o redresare spectaculoasa a productiei de vin interne, cu +79% fata de 2012.
Potrivit Organizatiei Internationale a Viei si Vinului (OIV), care contrazice ingrijorarile exprimate de curand cu privire la o posibila

Regiunea viticolă a podişului Transilvaniei (I-a) - zona B


Denumirile de origine controlata pentru vinuri
Această regiune cuprinde plantaţiile viticole din bazinul Târnavelor, Sebeşului şi Valea Mureşului, incluzând 5 podgorii: Aiud, Alba Iulia, Sebeş-Apold, Lechinţa şi Târnave.

Relieful regiunii este foarte frământat, cu dealuri a căror altitudine variază între 175-544 m, pante de 15-30% şi orientare sud-vestică.

Ca delimitare, regiunea începe din sud cu centrul viticol Sebeş-Apold (judeţul Sibiu) şi se termină în nord cu podgoria Lechiţa (judeţul Bistriţa-Năsăud). În această regiune sunt prezente vestigiile vechilor podgorii dacice Târnave şi Alba Iulia.

20131209

Sf Ana 2007 Cupola Sanctis | Crama Oprisor ... pareri despre vin


Sf Ana 2007 Cupola Sanctis Crama Oprisor ... pareri despre vin
Un vin puternic, tandru si dulce. E rosu, e demidulce, potrivit chiar si pentru gusturile simandicoase, iar roseata sa te duce cu gandul la prima intalnire. Aromat, ca orice Cabernet Sauvignon, acest vin poate transforma cucernicia in indrazneala.   unvinpezi.ro

Sfânta Ana 2007 - Crama Oprişor. Este o combinaţie unică, din câte ştiu eu, în România, producătorul punând laolaltă Cabernet Sauvignon şi Zinfandel, soi tipic pentru Italia şi California, şi mai rar întâlnit la noi. Oricum, rezultatul este remarcabil, iese din tiparele cunoscute, chiar dacă este un vin demi-dulce, ce aminteşte de gusturile aşa-zis "comuniste" ale consumatorului român. Pe lângă aroma neobişnuită, dulce şi plăcută, culoarea şi aspectul impresionează. Este foarte "gros" şi cu greu îl poţi roti în pahar. Aproape că intensa culoare, un cărămiziu pătrunzător, rămâne pe pahar.    cazancuvin.ro

9 decembrie - Ana Zacetenia, Zamislirea Sf. Ana


Zamislirea Fecioarei Maria de catre Sf Ana - Ana Zacetenia
Sub numele de Ana Zacetenia sau Ana Zaștenia, poporul român din Bucovina înțelege sărbatoarea Zămislirii Sfintei Ana, care se prăznuiește la 9 decemvrie.
În această zi, "e bine de început tot lucrul, că merge cu spor. În ziua aceasta se deapâna tort pe sita și se face un călepaș, se spală bine și se sfintește și apoi se face din el o biciușcă. Aceasta e bună când încep fetele la stative, s-o lege la mână că lucrează cu plăcere și cu spor; apoi e bună să mâie vaca cu ea, când merge la junc, să nu meargă de multe ori."

Despre vin si cosmandin in prag de brumar - Iulia Gorneanu


Sandu Feher - Brumar peste Oaş
1 noiembrie e inceput de luna, inceputul sfârșitului toamnei…În Calendarul Popular i se spune Brumar, Vinicer sau Vinar și este luna în care bruma argintează frunzele și firul ierbii iar mustul se transformă în vin, licoare sacră, folosită odinioară în bețiile rituale închinate zeului trac Dionysos.

Despre vin se povestește că demască minciunile și învinge vrăjile, fiind singura băutură care, picurată drept ofrandă și înghițită de

20131208

Povestile strugurilor - babeasca si feteasca


strugure - babeasca neagra
Legenda spune ca in toamna anului 1474 oastea lui Stefan cel Mare purta o batalie in aceasta zona cu armata turca. Iesind invingatori din aceasta batalie, Stefan cel Mare a dat porunca ca ostenii sa fie indestulati cu mancare si bautura. 
Hatmanul Nicoara porneste sa cerceteze imprejurimile, mergand pana in satul Nicoresti de astazi. Aici a gasit un vin bun, rosu, la o baba, l-a incercat si s-a indreptat spre locul de popas al oastei. Hatmanul trateaza cu vinul adus si pe voievod, care a ramas surprins de calitatea vinului. 

Basarabi - Murfatlar - complexul de biserici

Basarabi - Murfatlar - complexul de biserici
Basarabi este un sit arheologic si un complex rupestru deosebit de important pentru istoria crestinismului de pe teritoriul tarii noastre. 
Se crede ca ansamblul rupestru de la Basarabi adaposteste prima biserica si primele chilii ale unei manastiri, de pe teritoriul Romaniei.

Complexul, format din camere si galerii, este sapat intr-un deal de creta din apropierea carierei de extragere a cretei din comuna Basarabi, in imediata vecinatate a garii. 

20131207

7 decembrie - Sarbatoare de Sf. Filofteia la romani

Sarbatoarea de Sf Filofetia la romani
Sarbatoarea Sfintei Filofteia, ale carei moaste se afla la Curtea de Arges, se tine numai prin partea de mijloc si apus a Munteniei si, dupa cat se pare, si prin Oltenia.
Legenda ei, care se aude in popor, va fi fireste, inraurita de povestiea vietilor sfintilor.
(...) se povesteste si prin jud. Muscel:

Sf. Filofteia, fiind fata milostiva, tatal ei, om cainos in inima, a aruncat cu barda intr-insa si a ucis-o. Inainte de a muri, a venit un vartej care a ridicat-o pana la vantul turbat, de unde a cazut jos moarta.

"Pe sfanta n-a putut-o urni nimeni din loc, nici cu cai, nici cu boi, ca nu vrea sa intre in  nici un oras mare, ca orasele, mai ales ale mari, cica sunt pacatoase rau.
Cand i s-a pomenit insa de Curtea de Arges, s-a facut usoara cum e pleava.

20131206

Ceata de Feciori se aduna de Sf. Nicolae si se pune pe colindat

Ceata de feciori
   Ceata de feciori din Mărgineni, Ţara Făgăraşului
Azi, 5 decembrie 2013, e o zi cu totul speciala. 
Este Ajun de Mos Nicolae si ziua in care Colindatul de ceata barbateasca a fost inscris in patrimoniul cultural al umanitatii. 
Emotia si bucuria acestui moment este imensa!

"Prin votul unanim al Comitetului interguvernamental UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, astazi, 5 decembrie 2013, in cadrul lucrarilor celei de a 8-a sesiuni ordinare a Comitetului, reunit la Baku, in Azerbaidjan, Colindatul de ceată barbateasca in Romania si Republica Moldova a fost inscris in Lista reprezentativa a Patrimoniului cultural imaterial al umanitatii.

Sf. Neculai oranduieste soarele

Biserica Domneasca Sf Nicolae - Curtea de Arges
Biserica Domneasca Sf Nicolae - Curtea de Arges
Sf. Neculai oranduieste sooarele; cu privire la acest rost insemnat, iata ce scrie d-l G. Cosbuc, sprijinindu-se pe credintele poporului nostru:

"Soarele e pus de Dumnezeu sa lumineze pamantul, dar el, ingrozit de rautatile cate le vede pe pamant si satul de acelasi drum vesnic, intruna vrea sa fuga, si sa scape de vederea pamantului. Asa cum umbla el de-a curmezisul peste pamant, de la rasarit la sfantit, tot isi schimba drumul si fuge cu rasarirea, cand spre miazazi, cand spre miazanoapte, ca doara - doara va putea ajunge odata sa faca sfarsit pamantului si el sa stea sa se odihneasca pe cer si sa nu mai aiba de incunjurat pamantul. Iar sfarsitul pamantului va fi atunci cand soarele va ajunge sa rasara de la sfintit si sa sfinteasca la rasarit, adica tocmai intors de cum e astazi.

Colind de Sf. Nicolae

Biserica Sfantul Nicolae - Ribita - Icoana Sf. Nicolae
Biserica Sfantul Nicolae - Ribita
Icoana Sf. Nicolae 
Sfantul Sfant - Nicoara
Bun gand s-o gandit,
D-un pranz a facut,
Cati sfinti c-a poftit,
Toti ca or venit.

Sfantul Sfant - Nicoara
Puse raze, a treia zi,
Si-l vazura ca veni,
Pe un cal porumb,
Negru de asudat,
Albu de-nspumat.
C-un tipau (*) de grau,
Cu cupe de vin.

20131203

Dan C. Mihăilescu: „În literatura noastră nu avem beţivi monumentali“



La han (ulei pe carton) Rudolf Schweitzer Cumpana
La han (ulei pe carton) 73 x 110,5 cm
Rudolf Schweitzer Cumpana 1886 - 1975 
Ce are de-a face talentul literar cu geografia, cu meteorologia, cu pedologia din care vin eu? Eu cred ca asa cum toata vegetatia locului isi pulseaza teluricul, pamantul, asa cum in struguri se reflecta soarele, lumina si caldura si textul literar, textul ca atare, are subtextul si contextul sau.

Literatura rusa nu poate fi desprinsa de vodca. Literatura franceza nu poate fi desprinsa de vin.


Dan C. Mihailescu

20131121

Noutati Crama Oprisor: Colectia ISPITA by Liviu Grigorica


Vinuri Crama Oprisor
ISPITA, sub toate formele ei, este tendinta spiritului omenesc de a substitui propria sa vointa Vointei lui Dumnezeu ... daca renunti la vointa ta proprie, ai biruit deja Vrajmaşul si vei obtine drept rasplata pacea sufletului. Dar daca savarsesti propria ta vointa, tu vei fi cel invins de Vrajmas, si mahnirea iti va impovara sufletul - Sf. Siluan - Scrieri - (1).

Crama Oprisor a lansat o gamă de vinuri premium, cu nume sugestiv – ISPITA, vinuri de autor, produse sub bagheta oenologului Liviu Grigorică, fiind promovate printr-un concept ezoteric, mestesugit de artistul Ciprian Paleologu.

20130605

M1.Crama Atelier - povestea microcramei de la Murfatlar

M1.Crama Atelier - microcrama de la Murfatlar
M1.Crama Atelier este microcrama premium de la Murfatlar, “crama mica din crama mare”, asa cum ii spun localnicii. Este locul unde se fac vinuri rare din soiuri alese, dupa reguli noi si vechi. 

Razvan Macici este “artistul” care a organizat acest “atelier” si respecta un singur principiul - perfectiunea. Vinurile colectiilor Cramei Atelier, dedicate exclusiv canalelor Horeca, poarta in fiecare sticla adevarul cuvintelor: “Lucrurile cu adevarat speciale se fac in timp.”

20130511

CRAMA BASILESCU SAUVIGNON BLANC 2011 ... fisa vinului

crama basilescu sauvignon blanc 2011_ingeri din micul paris
SOI: Sauvignon Blanc
DENUMIRE de ORIGINE: Dealu Mare - Urlati
AN de RECOLTA: 2011

ALCOOL: 13,7% vol.

ACIDITATE TOTALA: 5,65 g/l AT
ZAHAR REZIDUAL: 3,9 g/l (SEC)
GRAME de ZAHAR la RECOLTARE: 230 g/l
NR. STICLE/ LOT: 9.400
DATA IMBUTELIERII: 31 ianuarie 2012

20130425

25 aprilie - Sf. Marcu


Sf Apostol si Evanghelist Marcu
Pe 25 aprilie Biserica Ortodoxa Romana il praznuieste pe Sf. Evanghelist si Apostol Marcu. El este autorul Evangheliei dupa Marcu, insotitorul Apostolului Pavel si se numara printre cei Saptezeci de Apostoli. Adesea este numit Ion Marcu, si este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind şi primul ei papă. Ca urmare, el este venerat în mod deosebit de Biserica din Alexandria (copta) ca fondator al ei. Simbolul său de evanghelist este un leu.

Numele lui era Ioan. Casa lui a fost prima biserica crestina. S-a nascut in Cirene (in Vestul Africii). Tatal sau era Aristopolus, iar mama sa se numea Maria, credinta lor era iudaismul si erau bogati si onorati. A fost educat in cultura greaca si ebraica. Dupa ce au emigrat la Ierusalim, l-au numit Marcu. Marcu vizita frecvent casa Sfantului Petru si de la el a invatat crestinismul.

25 aprilie - Sarbatoarea de Marcu boilor


Muzeul de Arta al Romaniei - icoana de tampla - Icoană Sf. Evanghelist Marcu (din registrul Marea Deisis) - atelier grecesc
In traditia populara romaneasca exista o sarbatoarea care se numeste: Marcu boilor.

"Ea cade totdeauna în 25 aprilie a fiecărui an, adecă în ziua Sfantului Evanghelist Marcu.
Ziua aceasta e o zi consacrata vitelor cornute și îndeosebi boilor, și se serbează atât de către bărbați, cât și de către femei, prin abținerea de la orișice lucru mai mare și mai ales de la arat (1), anume ca să nu li se bolnăvească boii, să nu se strice după cap sau, după cum se spune, să nu capete tragăn* (2), apoi să nu-i atace și să-i strice fiarele sălbatice. (3)
Dacă unul sau altul se încumetă și lucrează în ziua aceasta fără să fie nevoit, și mai ales dacă ară, atunci, nu numai că are mare păcat, ci vitele i se bolnăvesc din pricina aceasta și numai cu mare greu i se însănătoșează. Cele mai de multe ori însă trebuie numaidecât să păgubească vreun bou.
Cerănd însă împrejurările că bărbații numaidecât să lucreze, îndeosebi să are cu boii, pentru că nu au cai cu ce ara, atunci, ca să nu li se întample nicio pagubă în vite, femeile serbeazâ și pentru dânșii, și anume abținându-se de la toate lucrările cele mai grele. (4)

SABLE NOBLE Alb 2011 | M1.Crama Atelier ... fisa vinului

M1.Crama Atelier - brand Sable Noble - vinul Sable Noble Alb 2011 - podgoria Murfatlar
SOI: Sauvignon Blanc 30%, Chardonnay 30%, Pinot Gris 30% si Riesling Italian 10%
DOC-CMD MURFATLAR

TIP VIN: sec

AREAL: La Gheata, Ferma 7 “Pod Canal”, Ferma 9 si Ferma 10

NOTE: Culoarea vinului este expresiva, cu nuante verzi – aurii. Aromele de fructe exotice, pepene galben si piersica alba se combina intr-o simfonie de parfum cu intense notele florale si de fan proaspat cosit. Gustativ, vinul este complex, proaspat, bine echilibrat si ofera o mineralitate si eleganta provenita din solurile calcaroase ale podgoriei Murfatlar.

20130423

Sf. Gheorghe la romani

Scena pictata din biserica romaneasca - Sfântul Gheorghe, anonim, 1818, Pojogi, jud. Vâlcea
  “Sf George, ca cap al primaverii e, dupa credinta poporului roman de pretutindeni, nu numai inverzitorul naturii si semanatorul tuturor semintelor, ci totodata si starpitorul balaurilor, adeca al acelor fiinte prin care sunt personificate iezarile, mlastinele, mocirlele, precum si orice umezeala.”
S. Fl. Marian, Sarbatorile la romani, 3. Cincizecimea, p. 294

San-Georgiu si Sa-Medru

Intre toti sfintii, ale caror zile se serbeaza in decursul anului, cei mai distinsi si mai venerati de romani sunt: Sfantul George sau San-Georgiu si Sfantul Dumitru sau San-Medru, caci iata ce ne spune o legenda in privinta aceasta:
“Vazand Dumnezeu ca neamul crestinesc da cinste cuvenita acestor doi sfinti mucenici si ca ziua serbarii si aducerii-aminte de faptele si virtutile lor crestinesti au pus-o: a celui dintai in capul primaverii, iar a celui de al doilea la sfarsitul toamnei, ca sa se usoare pe sine de o sarcina de o parte, iar de alta parte sa le deie si el lor cinste, le-a zis:

20130419

Sf Mare Mucenic Gheorghe in constiinta romaneasca

Sf Gheorghe - pictura - Biserica Sf Gheorghe Nou Bucuresti
Nici o evocare a Sfantului Gheorghe nu poate fi completa fara sa amintim de uciderea balaurului petrecuta dupa moartea sfantului. Conform legendei, langa cetatea Selente din Palestina exista un demon care luase forma unui balaur si cerea jertfa oamenilor pentru a-i lasa sa ia apa din raul care curgea in apropiere. Daca la inceput cerea ca jertfa oi si capre, pe masura trecerii timpului balaurul s-a lacomit si a inceput sa pretinda oameni.



Oamenii speriati au tras victimele la sorti, iar intr-o buna zi a cazut chiar fata regelui. Rugaciunile fetei si ale tatalui ei catre razboinicul-sfant din Capadocia au fost ascultate, iar Sfantul Gheorghe si-a facut aparitia calare si a ucis balaurul. Un aspect interesant este retinut de iconografia ortodoxa in care Sfantul Gheorghe este reprezentat inarmat cu o sulita nefiresc de subtire si firava, pentru a ne arata ca Binele infrange usor Raul, daca exista credinta.

Sf. Gheorghe si Oltenia Profunda


vin sf gheorghe - colectia cupola sanctis - crama oprisorVinul ce poarta numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe ... este ca o rugaciune, o aducere aminte a jertfei purtatorului de biruinta. 

Marele Mucenic Gheorghe s-a nascut din parinti crestini din Capadoccia si, urmand cariera militara, a ajuns comandant in armata imparatului Diocletian chiar in vremea in care acesta a cerut tuturor supusilor Romei care se crestinasera sa se lepede de credinta si sa se intoarca la vechii idoli. Chiar cand se dadea ordinul, in anul Domnului 303, Gheorghe s-a ridicat si si-a marturisit credinta in fata tuturor, refuzand sa aduca jerfe idolilor. (…) Si lui Gheorghe i s-a taiat capul … de 23 aprilie.

Sfantul Gheorghe a ramas pana astazi protector al armatelor, iar crucea sa sta pe steagul Angliei, dupa ce insemnele lui au fost cinstite de Richard Inima de Leu. Noi il stim din icoane ca Omorator al Balaurului, pentru ca povestea din popor spune ca el a fost cel care a salvat orasul Selena din Libia de un mostru care asuprea orasul. Balaurul, cu o foamete neostoita, cerea oi in fiecare zi de la locuitorii orasului si, cand nu au mai fost oi, a cerut fiica imparatului. Atunci a venit Gheorghe, l-a strapuns cu sulita si a dus-o pe fata inapoi tatalui sau. Stapanul cetatii i-a oferit lui Gheorghe, despre care nu stia decat ca e un tanar crestin, pe fiica sa de sotie si jumatate de imparatie, insa Sfantul a refuzat, spunand ca mai are multe de facut in apararea Bisericii si a credinciosilor sai.

20130418

23 aprilie - Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ucigatorul de balaur


Luptator al dreptei credinte

Sf. Mare Mucenic Gheorghe - Biserica Sf Gheorghe Nou BucurestiSfantul Gheorghe a fost la origine un cetatean al Imperiului Roman, nascut undeva intre anii 275-285 d.Hr. in orasul Lydda din Palestina. Tatal sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, si avea rangul de conducator al trupelor armatei romane dislocate in provincia Capadocia din Asia Mica, iar mama sa Policronia era de neam palestinian.

Parintii sai erau crestini devotati care practicau acesta noua religie in conditii de absoluta clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care in greaca veche simboliza protectorul pamantului, agricultorul. Etimologia numelui vine din grecesul "geos" adica pamant si "orge" a semana, a cultiva.
 Alti cercetatori sustin ca insasi numele de Gheorghe sustine natura sfantului, "geror" insemand sfant si "gyon" lupta, adica "sfantul luptator" in dialectele din Capadocia.

Blaufraenkisch 2010 Lacerta ... pareri despre vin

blaufraenkisch 2010 lacerta
Vinul Blaufraenkisch 2010 Lacerta din pahare a fost una din plăcutele surprize ale serii: vișine și fructe roșii, ceva condimente de la baric și niște tanini decenți dau o eleganță deosebită unui vin ce pare destinat a fi băut cu cana. Și care, după cum bine remarca profesorul Valeriu V. Cotea, prezent și el la degustare, te cam face să te gândești cu ciudă la ce-ar putea fi Băbeasca noastră. 
(www.costachel.ro - mai 2012)

A doua întâlnire cu el Blaufraenkisch 2010 LacertA, a doua confirmare a faptului că se pot obține vinuri bune și din soiurile considerate mai modeste calitativ. Așa că nu e vorba despre un vin de băut cu cana, ci cu paharul. Însă, după cum sublinia și Mihai Baniță, potențialul lui de învechire este mic, așa că e bine să vă grăbiți. 
(www.costachel.ro - iunie 2012)

20130410

Crama Oprisor, o poveste despre Oltenia profunda



crama oprisor, oltenia profunda
La o azvarlitura de bat de Cotul Dunarii incepe Golul Drancei, un tinut spre care duc multe drumuri, dar unde, pana nu demult, nu ajungea nimeni, de parca o vraja rea ar fi incercat sa tina departe viata, rasetele si tineretea de acest pamant in care binecuvantarea parea mereu indoita cu o urma de blestem.

Nici Pastorel, nici Duiliu Zamfirescu, nici Horia Furtuna, nici altii ca ei n-au reusit sa convinga generatiile de mai tarziu ca acest pamant poate fi izvor de bucurie. Gradini de legume pustiite, batrani sugubati sau fantomatici, tineri fugiti sa-si caute visele pierdute pe drumurile Imperiului Roman, un val de pamant ce marginea odinioara imparatia lui Traian de “salbatici”, ruinele unei cetati, inscrisuri de veacuri pietrificandu-se in praf prin arhivele unei primarii, un desert inca verde, ai carui tuaregi nu purtau haine albastre.

20130328

Vinul ... definitie, legislatie, criterii de calitate si clasificari (I)


Vinul ... definitie, legislatie, criterii de calitate si clasificari (I)Vinul este una din băuturile alcoolice cele mai apreciate.
Consumat cu moderaţie are asupra organismului multiple acţiuni benefice, fiind considerat de Plutarh „cea mai folositoare dintre băuturi, cel mai bun dintre medicamente şi cel mai căutat dintre alimente” iar de Louis Pasteur “cea mai sanatoasa si mai igienica dintre bauturi.”
Producerea şi comercializarea vinurilor este reglementată de legislaţia fiecărei ţări, iar pe plan internaţional sunt armonizate cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), cu sediul la Paris, şi cu reglementările Uniunii Europene (UE).

AMPRENTA Muscat Ottonel 2011 | M1.Crama Atelier ... pareri despre vin

M1 Crama Atelier
Aroma specifica este absolut exploziva (in sensul cel mai bun al cuvantului), cu flori, miere si, in primul rand, mult strugure.
Gustul este proaspat, rotunjit si usor onctuos. Chiar daca la o degustare „simpla” (adica doar vin si atat) s-ar simti parca nevoia unui mic plus de aciditate, atunci cand este folosit in conformitate cu menirea sa (adica acompaniind deserturi) e absolut perfect. 
Postgustul nu e din calea-afara de lung, dar asta nu face decat sa amplifice dorinta de a lua o noua gura din acest Muscat de exceptie.
www.costachel.ro - sept 2012

AMPRENTA Muscat Ottonel 2011 ... fisa vinului


M1 Crama AtelierSOI: Muscat Ottonel 100%
DOC-CIB MURFATLAR

TIP VIN: dulce

AREAL: Ferma 3 “Pe piatra”, Ferma 12 “Canal”

NOTE: Culoarea este un auriu proaspat si bogat. Vinul este parfumat, cu arome intense si fine, foarte tipice soiului Muscat. Regasim note florale, petale de trandafir, dulceata si mirodenii. Gustativ, vinul este foarte proaspat, delicat, persistent si cu un echilibru placut intre zahar si aciditate.

Podgoria Dealul Mare ... anul de recolta 2012

Dealu Mare Ceptura 2012
"2012 nu a fost tocmai un an fericit pentru producatorii din Romania si in special pentru cei din Dealul Mare: productia mica si caldurile bruste si excesive care au dus la acumulari mari de zahar si coacere rapida, si-au spus cuvantul. 
Nici in restul continentului european situatia nu a stat mai roz… "   
www.provin. ro - feb 2013


Comanda de pe VinPenet.ro


Faurar Alb de Ceptura 2012 | DAVINO ... pareri despre vin

cupaj alb Faurar 2012
ASPECT (Culoare): Galben pai, cu nuante tinere, verzui spre menisc;
NAS: Direct, intens, puternic aromat, bombastic, usor drojdios in dechidere. Te izbeste apoi cu un cocktail de fructe coapte, preponderent exotice, plus note de pepene galben, mere si pere parguite. In fundal defileaza sfios nuante florale de soc si tuse de citrice in gama dulce (portocale, gref rosu, etc). Agitat in pahar Sauvignon Blanc responsabil de bomba de fruct de mai sus isi dezvaluie usor aromele tipice de agrise si chestii associate cu pisicile.
GUST: Atac in note proaspete, urmat de o evolutie marcata de un corp mediu, liniara si o aciditate salbatica, usor dura (probabil ca Rieslingul mai are nevoie de ceva timp in sticla sa se imprieteneasca cu Sauvignon-ul si Feteasca). Senzatiile gustative duc spre citrice de gen gref si aceleasi fructe exotice, dar cu o intensitate mai mica decat in nas. 
FINALUL este amarui, chiar picant pe alocuri, cu o aciditate care creste spre cote de nebanuit. Unora le-ar putea parea usor iesita din corp, dar mie personal imi plac vinurile mai acide, crocante, care iti lasa un “feeling” proaspat pe palatin, deci chestia asta constituie un plus. 
POSTGUSTUL este tonic, cald, insotit de nuante de citrice (clasice de data asta: lime, gref alb) si mere verzi plus tente usor minerale.

20130327

DAVINO Purpura Valahica 2009 ... fisa vinului


Date tehnice: 
DAVINO Purpura Valahica 2009
Soi: Feteasca Neagra
An de recolta: 2009
Denumire de origine: Dealu – Mare | Ceptura
Alcool: 13,7% vol.
Aciditate totala: 4,5 AT
PH: 3,5
Zahar rezidual < 2,7 gr / l
Data recoltarii: 8 oct. 2009
Brix la recoltare: 25,8
Marime lot: 25.300 sticle
Data imbutelierii: 21 ian. 2011

Chateau Domenii Blanc 2011 | DAVINO ... pareri despre vin

cupaj alb davino 2011"Chateau Domenii Blanc 2011 este un cupaj din soiurile Sauvignon Blanc şi Fetească Albă, un vin sec ce se prezintă atrăgător, cu o culoare verde-gălbuie, limpede şi strălucitoare.

Un cupaj interesant, din două soiuri cu potenţial, Sauvignonul Blanc, cu notele sale primare, sălbatice, intense şi pătruzătoare se amestecă şi se îmblânzeşte în Feteasca Albă, cu notele sale delicate, cuminţi, florale, contopindu-se parcă într-un veritabil joc al aromelor fine.

Debutează, la primul contact cu nasul, prin arome tipice soiurilor care-l compun, notele florale şi de citrice fiind dominante, intense, pătrunzătoare.

DAVINO BLANC Revelatio 2011 ... fisa vinului


cupaj alb davinoDate tehnice: 
Soi: Sauvignon Blanc | Feteasca Alba
An de recolta: 2011
Denumire de origine: Dealu – Mare | Ceptura
Alcool: 13,9% vol.
Aciditate totala: 5,9 AT
PH: 3,1
Zahar rezidual: < 3,82 gr / l
Data recoltarii: 29 sept. 2011
Brix la recoltare: 24
Marime lot: 12.910 sticle

CEPTURA Feteasca Neagra 2010 DAVINO ... fisa vinului


Date tehnice
Feteasca Neagra 2011
Soi: Feteasca Neagra
An de recolta: 2010
Denumire de origine: Dealu – Mare | Ceptura
Alcool: 14,6% vol.
Aciditate totala: 4,57 AT
PH: 3,51
Zahar rezidual: 3,98 gr./I
Data recoltarii: 21 oct. 2010
Brix la recoltare: 25,4
Marime lot: 12.440 sticle
Data imbutelierii: 30 mar. 2012